7 milioane de euro, cea mai scumpa casa din Romania25/01/2010 
Deşi criza economică a scăzut preţurile, există proprietari care scot la vânzare imobile de milioane de euro, iar, potrivit agenţiilor imobiliare, sunt destui cei care se arată interesaţi de o astfel de investiţie. Potrivit unui top al celor mai scumpe imobile scoase la vânzare pe imobiliare.ro, în ianuarie cel mai mare preţ îl are o vilă din Capitală, cu 37 de camere al cărei preţ este de 6.999.000 de euro.

“Există interes pentru astfel de proprietăţi, mărturie fiind numărul afişărilor pe care îl înregistrează, însă de cele mai multe ori este vorba doar de o simplă curiozitate. Totuşi, puţinii cumpărători care dispun de sumele necesare pot face afaceri bune în perioadă de criză, marjele de negociere fiind de multe ori considerabile”, susţine Daniel Crainic, reprezentant al imobiliare.ro
 
Top 5 cele mai scumpe case în Capitală

Imobilul a fost construit în 1900, este situat în Piaţa Romană şi poate fi o alternativă pentru sediul unei ambasade, al unei bănci, restaurant de lux sau cazino.

  • Pe locul doi, se află o vilă situată tot în Piaţa Romană, folosit ca sediu de ambasadă. Pentru cele 12 camere şi o suprafaţă utilă de 800 mp se cere un preţ de 6.990.000 de euro.
  • Locul trei îi revine unei vile impunătoare din zona Universitate al cărei preţ de strigare este de 6.000.000 de euro. Are 20 de camere, o suprafaţă utilă de 1.966 mp, un teren generos de 2.354 mp şi a fost construită în anul 1915.
  • Locul patru este ocupat de o vilă cu 20 de camere din Dorobanţi, care este scoasă la vânzare pentru 5.899.000 de euro. Cu o suprafaţă utilă de 1.126 mp şi un teren de 1.577 mp, 9 grupuri sanitare şi 3 bucătării,  imobilul poate avea destinaţii multiple: sediu de ambasadă, policlinică, spital privat sau sediu de firmă. În ultimele şase luni, proprietarul imobilului a lăsat 1.600.000 euro, din preţul iniţial.
  • O altă proprietate, situată în Piaţa Romană, încheie topul celor mai scumpe cinci imobile scoase la vânzare în Bucureşti. Este vorba de o vilă cu 11 camere la preţul de 5.500.000 de euro. Suprafaţa utilă a acesteia este de 520 mp, iar terenul de 480 mp.

Poiana Braşov, la concurenţă cu Bucureştiul

Cel mai scump imobil din Braşov scos la vânzare este un complex format din 7 apartamente care pot fi amenajate individual.

Preţul cerut este 2.400.000 de euro, iar imobilul cu o suprafaţă de 500 mp se află în centrul istoric al oraşului.

Topul imobilelor scumpe din Braşov continuă cu o vilă cu 5 camere, aflată tot în centrul oraşului, scoasă pe piaţă pentru 2.000.000 de euro.

Vila a fost construită în anul 2005, are un teren de 1.100 mp, iar preţul cerut este negociabil.

Pentru aceeaşi sumă, poate fi achiziţionată o vilă nouă cu 10 camere din Poiana Braşov. Aceasta are 10 camere, iar suprafaţa terenului ce o înconjoară este de 1.118 mp.

Cluj-Napoca – construcţiile noi surclasează imobilele istorice

În Cluj-Napoca, cel mai scump imobil scos la vânzare pe acelaşi site, este o vilă construită în 2002, cu o suprafaţă utilă de 850 mp şi un teren adiacent de 1.000 mp pentru care preţul cerut este de 2.200.000 de euro.

Vila este amplasată în zona Grigorescu, are 3 etaje şi 21 de camere.

Cine dispune de 2.000.000 de euro şi doreşte să îi investească în imobiliare în Cluj, poate alege între o casă cu şase camere din zona centrală cu o suprafaţă utilă de 800 mp şi un teren generos de 1.750 mp, o vilă nouă în zona Făget cu 15 camere, o suprafaţă de 700 mp şi un teren de 8.500 mp, respectiv o vilă cu 14 camere situată ultra central.

Constanţa – amplasarea face diferenţa

Chiar dacă diferenţa faţă de Capitală este considerabilă, în Constanţa se află cea mai scumpă proprietate scoasă la vânzare în provincie.

Locul întâi este ocupat de o vilă din zona Peninsula cu 28 de camere, 5 băi şi terase de 300 mp.

Vila şi-a păstrat preţul de 2.800.000 euro, deşi se află pe piaţă de un an. Construită în stil neoclasic, unicitatea ei constă în faptul că are 4 faţade armonizate perfect, iar, în 1936, în această clădire se afla sediul local al Băncii Româneşti.

Topul celor mai scumpe imobile din Constanţa este completat de un imobil istoric cu 58 de camere la preţul de 1,8 milioane de euro.

Clădirea este situată în centrul Constanţei, în Piaţa Ovidiu, a fost construită în 1922 şi are suprafaţa totală de 1.310 mp. Iaşi – vând vilă cu 8 camere, situată central, cu 1 milion de euro


Iaşi, 8 camere cu 1 milion de euro

Şi pe piaţa imobiliară ieşeană se găsesc proprietăţi scumpe, însă preţurile sunt ceva mai mici decât în restul oraşelor din ţară.

Aici, pentru cel mai scump imobil de vânzare se cere 1.000.000 de euro. Imobilul are 8 camere şi a fost construit în 2001. Clădirea se află în Centrul Civic.

În zona rezidenţială centrală din Iaşi există un alt imobil gata să-şi găsească un nou proprietar pentru 950.000 de euro.

Această casă este compusă din 12 camere, 6 bucătării, 6 băi, are o suprafaţă utilă de 700 şi un teren de 3.200 mp.

Cea mai accesibilă vilă din acest top poate fi achiziţionată pentru 800.000 de euro. Imobilul este situat în zona Bucium, a fost construit în 2002, are o suprafaţă utilă de 480 mp, un teren de 2.600 mp, 8 camere, piscină şi aspect hollywoodian.


Timişoara – 2.500.000 de euro, cea mai scumpă casă

  • În Timişoara, cel mai scump imobil de vânzare costă 2.500.000 de euro. Situat central, cu o suprafaţă de 504 mp, o curte de 1.210 mp şi 9 camere, imobilul poate servi ca sediu de firmă.
  • Cu 300.000 de euro mai ieftină, dar cu 21 de camere în plus, în topul timişorean urmează o clădire istorică. Poziţionat în zona centrală, imobilul are o suprafaţă utilă de 891 mp şi un teren adiacent de 1.000 mp.
  • Topul celor mai scumpe trei imobile scoase la vânzare în oraşul de pe Bega este încheiat de o vilă construită în anul 2005 în zona Braytim, la un preţ rotund: 2.000.000 de euro. Are 6 camere, din care două livinguri cu o suprafaţă de 50 mp fiecare, 4 băi cu jacuzzi şi 3 bucătării mobilate şi utilate la comandă, iar suprafaţa terenului ce o înconjoară este de 1.500 mp.
Andreea Ştefan
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 10/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Imobilele de lux s-au ieftinit cu 50% in doua luni
• ( 10/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Creditarea pentru locuinte, accesibila si fara Prima casa
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Craiova: Vanzarea locuintei pe timp de criza, o mare problema
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: 60.000 de euro, pret-etalon pentru doua camere noi
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Dezvoltatorii imobiliari momesc clientii cu ofertele de anul trecut
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 04/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 04/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Scaderile din constructii si comert au tras in jos economia romaneasca
• ( 01/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe vile din Capitala
• ( 24/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 23/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima casa, doar cu certificat energetic
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Magheru si Calea Victoriei, mai ieftine cu 50%
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Oportunitatile crizei: casele executate, la jumatate de pret
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce case poti cumpara cu 10.000 de euro
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul locuintelor va scadea in medie cu 15%
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Liber la vanzarea locuintelor ANL
• ( 11/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 10/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza din imobiliare, vazuta de cel mai discret investitor din domeniu
• ( 08/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Suprafata spatiilor de birouri livrate in Capitala va scadea cu 60% in 2010, iar cererea va stagna
• ( 08/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Hagi stabileste un record imobiliar de criza
• ( 02/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cand se termina criza din imobiliare?
• ( 25/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: 7 milioane de euro, cea mai scumpa casa din Romania
• ( 21/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe imobile din tara
• ( 21/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul a oprit intoarcerea pretului la apartamente vechi cu 4 ani in urma
• ( 20/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Seful Regatta: Statul are in pix scumpirea caselor noi cu 10%
• ( 18/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Impozitul Vladescu, pentru cei care etaleaza bogatia
• ( 11/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata imobiliara, blocata si anul acesta
• ( 11/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza diminueaza numarul de locuinte
Pagina 5 / 43
<<<12345678910>>>