Inceperea scolii nu va mai influenta chiriile28/07/2009 
Dacă anii trecuţi proprietarii de apartamente profitau de începerea anului şcolar şi creşteau considerabil preţurile chiriilor, anul acesta situaţia s-ar putea schimba. Specialiştii în domeniu estimează că studenţii vor fi mai precauţi cu cheltuielile, astfel că nivelul chiriilor ar putea să rămână acelaşi.

În ultimii ani, proprietarii de apartamente îşi făcuseră un obicei din a creşte, de multe ori nejustificat, preţul cu care închiriau locuinţele respective în perioada premergătoare începerii anului şcolar. Majorările (cu cel puţin 10%) erau determinate, în principal, de faptul că universităţile nu dispun de suficiente locuri de cazare. În 2008, de exemplu, nivelul chiriilor a crescut încă din a doua parte a lunii august, când garsonierele se închiriau cu aproximativ 200 de euro/lună, iar apartamentele cu două camere, cu 250 sau 300 de euro/lună. Asta, în condiţiile în care numărul locuinţelor date spre închiriere era destul de mare, unii proprietari retrăgându-şi apartamentele de la vânzare şi dându-le spre închiriere.

„Studenţii vor fi prudenţi cu cheltuielile“

Anul acesta, situaţia s-ar putea schimba însă în bine pentru viitorii chiriaşi. „Nu cred că anul acesta va mai fi cazul ca nivelul chiriilor să crească în perioada premergătoare începerii anului şcolar. Cel mai probabil, acestea vor rămâne la acelaşi nivel ca în prezent“, a declarat Cristian Clenciu, directorul agenţiei CDC Imobiliare. Afirmaţia poate fi justificată prin faptul că există diferenţe de piaţă faţă de anul trecut. În plus, numărul imobilelor date spre închiriere ar putea fi mult mai mare comparativ cu anii trecuţi, mai ales că, deşi există cerere pentru locuinţe, tranzacţiile încheiate sunt în continuare puţine. Situaţia economică îşi va pune amprenta şi asupra comportamentului potenţialilor chiriaşi. „Studenţii vor fi prudenţi cu cheltuielile. Oricum este vorba de o categorie vulnerabilă şi e absolut normal să-şi drămuiască bugetul“, a adăugat Clenciu. De altfel, acest lucru este vizibil încă de acum. „Din punct de vedere al chiriilor, ofertă există, dar cererea nu este foarte mare. Toţi potenţialii chiriaşi vor să plătească un preţ cât mai mic. Astfel, negocierile sunt altfel decât anul trecut“, a precizat Bogdan Buzatu, directorul agenţiei General Imobiliare.

Chiriile la garsoniere pornesc de la 120 de euro/lună

În prezent, nivelul chiriilor variază între 120 şi 250 de euro. Garsonierele vechi se închiriază cu preţuri între 120 şi 200 de euro/lună, iar cele noi, între 180 şi 250 de euro/lună. Chiar dacă sunt ceva mai spaţioase, apartamentele cu două camere se închiriază la aproximativ acelaşi preţ - cele vechi cu 150-200 de euro/lună, iar cele noi cu 180-250 de euro/lună.

Subvenţie pentru studenţii care stau în gazdă

Potrivit OUG nr. 73/2004, studenţii din învăţământul universitar de stat, cursuri de zi, pe locuri finanţate de la buget, care locuiesc în alte spaţii decât căminele instituţiilor de învăţământ superior de stat, pot primi lunar o subvenţie individuală de sprijin pentru cazare în vederea acoperirii parţiale a cheltuielilor pentru cazare. Beneficiarii trebuie să nu aibă domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care se află facultatea la care studiază şi să aibă până în 29 de ani. În plus, trebuie să provină din familii cu venituri brute lunare pe membru de familie care nu depăşesc salariul minim brut pe economie.
Andreea HORCONE
Sursa: Gazeta de Sud
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 21/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 07/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vile la munte cu un pret mediu de 1.000 de euro metrul patrat
• ( 06/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 06/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile la case nu mai cad
• ( 04/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul vinde garsoniere cu 20.000 de euro bucata
• ( 04/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii vaneaza chilipirurile imobiliare din Ungaria si Bulgaria
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vanzarea Palatelor, pentru sute de milioane de euro, ar rezolva din problemele financiare ale statului
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Numarul tranzactiilor imobiliare a scazut cu 26% in primul semestru
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 1.500 de euro metrul patrat de garsoniera veche in Predeal
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul vinde garsoniere cu 20.000 de euro bucata
• ( 30/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Transilvania: Cea mai mare companie imobiliara, aproape de faliment
• ( 30/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 450 de euro, chiria la doua camere in apartament nou
• ( 29/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 28/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Inceperea scolii nu va mai influenta chiriile
• ( 28/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vanzarile de case au crescut in SUA
• ( 28/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Credit de casa in dolari si cu rata fixa
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile terenurilor au scazut cu peste 60%
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi trimit chiriasii de lux in cartier
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele cu doua camere s-au scumpit
• ( 22/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 21/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestiul umileste din nou Berlinul la preturile apartamentelor
• ( 20/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 17/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 15/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 15/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Constructia unei locuinte, imposibila prin Prima Casa
• ( 14/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 14/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile pentru spatiile comerciale scad si in 2010
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Mobilierul de gradina, intre tendinte si posibilitati
Pagina 8 / 43
<<<12345678910>>>