Apartamentele noi, mai scumpe. Vezi ce tip de locuinta prefera romanii09/09/2011 

Mulţi români preferă să dea mai puţin pe o locuinţă veche, situată într-o zonă mai bună şi fără riscul de a avea surprize neplăcute în timp. De cealaltă parte însă, o casă nouă are avantajele ei.

Plafonul impus de programul Prima Casă, 60 mii de euro, reprezintă unul dintre principalele motive pentru care apartamentele vechi sunt cele mai căutate de către cumpărători, în detrimentul celor noi, potrivit opiniilor specialiştilor din piaţă, centralizate de Evenimentul Zilei.

Argumente pro apartamente noi

Totuşi, în continuare, sunt clienţi care preferă locuinţele noi datorită avantajelor pe care le au acestea. "Cel mai important argument pentru achiziţionarea unui apartament construit după anul 2000 este tocmai acela că apartamentul este nou, recent construit. Durata sa de viaţă va fi astfel mult mai ridicată iar devalorizarea apartamentului în timp, să spunem, peste zece ani sau peste 20 de ani, va fi mult mai redusă comparativ cu a unei locuinţe din aceeaşi zonă care a fost construită în urmă cu 20 sau 30 de ani", a afirmat Cătălin Şerbănescu, managing partner în cadrul Coldwell Banker Affiliates of România.

În plus, consideră acesta, alte motive pentru a cumpăra o astfel de locuinţă sunt suprafaţa mai mare de locuit şi calitatea superioară a finisajelor.

"Un alt argument pentru achiziţionarea unei locuinţe noi este legat de comunitatea din care cumpărătorul va face parte. Poate fi o comunitate mai liniştită, cu locatari cu venituri peste medie şi în care este mai puţin probabil să apară neplăceri, specifice traiului cotidian într-un bloc", a completat Şerbănescu.

Argumente contra apartamente noi

Pe primul plan, aşa cum era de aşteptat, vine preţul. Astfel, în aceeaşi zonă, o locuinţă nouă va costa semnificativ mai mult decât una veche. În plus, oamenii au început să cumpere, tot mai mult, apartamente vechi pentru că s-au speriat de falimentele şi insolvenţele dezvoltatorilor imobiliari, consideră doctorul în finanţe Ion Radu Zilişteanu.

"Mai mult de atât, unii dezvoltatori au făcut rabat la calitate, din dorinţa de a termina lucrările repede şi de a reduce costurile. Astfel de cazuri, mediatizate, i-au făcut pe mulţi cumpărători să se orienteze către apartamentele vechi", a afirmat Zilişteanu.

Tot din dorinţa de a reduce costurile, mulţi dezvoltatori au ridicat blocuri în zone greu accesibile, departe de marginea oraşului, acesta fiind încă un argument solid în favoarea locuinţelor vechi şi în detrimentul celor noi.

De altfel, apartamentele vechi sunt mai uşor disponibile, lucru demonstrat şi de procentul mare de locuinţe vechi achizi­ţionate prin Prima Casă.

"Unii dezvoltatori au făcut rabat la calitate din dorinţa de a reduce costurile şi de a termina repede construcţiile.“
Ion Radu Zilişteanu, doctor în finanţe


Achiziţii

Prima Casă, 71% cu locuinţe vechi

Potrivit lui Aurel Şaramet, preşedinte al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), circa 71% dintre apartamentele cumpărate prin Prima Casă au fost construite înainte de 1990, în timp ce 29% au fost ridicate după Revoluţie.

Ten­dinţa aceasta se va accentua sau se va menţine, subliniază Ion Radu Ziliştea­nu, cât timp dezvoltatorii au încă un stoc important de locuinţe noi care sunt nevândute. La acestea se adaugă proiectele îngheţate, aflate în diverse faze de execuţie şi ne­terminate din cauza lipsei finanţării.

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 02/07/2013 ) STIRI IMOBILIARE: Managerii estimeaza cresteri in toate sectoarele economice, pana in luna august
• ( 02/07/2013 ) STIRI IMOBILIARE: Basescu: Sunt ingrijorat privind liberalizarea achizitiei de terenuri
• ( 26/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: PRIMELE DESPAGUBIRI DUPA 2011 - Paisprezece fosti proprietari au primit titluri de despagubire de cateva milioane de euro
• ( 25/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: RA-APPS a redus din nou pretul imobilelor, acum cu 20%, si se indreapta spre vanzarea prin negociere
• ( 25/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: PRIMA CASA: Statul are in vedere suplimentarea fondurilor pentru program
• ( 25/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: CHIRIILE BIROURILOR din Bucuresti coboara pana la 7,7 euro/mp/luna
• ( 22/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Tara unde piata imobiliara nu a fost afectata de criza
• ( 22/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Scandal imobiliar: Sute de oameni care au platit pentru locuinte risca sa le piarda
• ( 22/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Chirii de 90 de euro pe luna in Bucuresti. Afla unde
• ( 09/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Tot mai putine locuinte sunt date in folosinta
• ( 09/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Blocurile
• ( 09/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele noi, mai scumpe. Vezi ce tip de locuinta prefera romanii
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Guvernul schimba sistemul de impozitare a caselor
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Anuntul de vanzare sau inchiriere a unei case va include obligatoriu date din certificatul energetic
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Cine scoate America din criza imobiliara
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Ce fel de locuinte vor bucurestenii
• ( 14/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Romanii isi doresc sa fie proprietari decat chiriasi
• ( 01/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Cum arata vila de 100 de milioane de euro, cea mai scumpa casa din SUA
• ( 01/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: "Prima casa" mai mare pentru tinerii cu garsoniere
• ( 01/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Primul serviciu de consultanta imobiliara exclusiv pentru cumparatori
• ( 23/03/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Ce preturi au terenurile din jurul Capitalei
• ( 22/03/2011 ) STIRI IMOBILIARE: "Prima casa" s-ar putea incheia in doua luni
• ( 23/02/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile au scazut in Capitala. Sunt cu 20% mai mici fata de 2010
• ( 23/02/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele s-au ieftinit cu aproape 10% in toamna lui 2010. Vezi indicele imobiliar de la INS
• ( 10/01/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Reabilitarile termice au continuat in pas de melc si in 2010
• ( 10/01/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Valoarea tranzactiilor imobiliare ar putea ajunge la 500 milioane euro in 2011
• ( 08/12/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara isi continua declinul. Preturi mai mici cu 14%
• ( 10/11/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Prima Casa 2, cine si ce construieste?
• ( 08/11/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Veste buna de pe piata imobiliara: se ieftinesc si spatiile de birouri
• ( 19/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cu cat se vinde cea mai scumpa vila din Romania
Pagina 1 / 16
<<<12345678910>>>