400 de milioane de euro pentru proprietati in Romania05/06/2009 
Investitori din Grecia şi Austria sunt gata să investească în piaţa imobiliară românească 400 de milioane de euro.
Firma de consultanţă imobiliară More Real Estate Services din Grecia a fost mandatată de către persoane fizice şi fonduri de investiţii să intermedieze tranzacţii de 400 de milioane de euro pe piaţa imobiliară din România, în acest an. “Pe piaţa imobiliară românească există multe oportunităţi de investiţii la ora actuală. Cei care vor să facă investiţii în imobiliare ar fi bine să nu mai aştepte, pentru că or să se trezească prea târziu, când nu vor mai exista aceste oportunităţi”, a spus Ilias Papageorgiadis, director general More Real Estate Services.

Investiţiile de 400 de milioane de euro pe care şi le-a propus să le atragă More Real Estate în piaţa imobiliară românească sunt programate pe parcursul acestui an.
“Până în prezent am intermediat 17 tranzacţii imobiliare pe mai toate segmentele, retail, rezidenţial şi office”, a precizat Ilias Papageorgiadis, adăugând că în 2008 au fost intermediate tranzacţii în valoare de 150 de milioane de euro.

Până la sfârşitul anului se aşteaptă alte ieftiniri. “Preţurile vor mai coborî uşor până către sfârşitul acestui an”, susţine directorul More Real Estate Services. Acesta nu este un motiv pentru cei care vor să facă investiţii să mai aştepte. “Miliardarul Warren Buffet a spus că este miliardar chiar dacă nu a cumpărat niciodată la cel mai mic preţ şi nici nu a vândut la preţ maxim niciodată”, încearcă să spulbere temerile eventualilor investitori Ilias Papageorgiadis.

Piaţa imobiliară urmează să îşi mai revină în prima parte a lui 2010, când preţurile vor fi mai stabile, pentru ca în anul următor situaţia să devină şi mai bună. “În anul 2011, piaţa imobiliară va reveni la normal, dar nu la «normalul» de acum câţiva ani, când preţul creştea de la o zi la alta. Preţurile nu vor mai creşte brusc şi nu vor creşte pentru toate proprietăţile”, a explicat Ilias Papageorgiadis. Cei mai interesaţi de investiţii în imobiliarele româneşti sunt grecii şi austriecii. “Primesc cam zece telefoane pe săptămână de la prieteni, în mare parte greci, şi mi se spune aşa: ştiu că preţurile sunt scăzute, caut oportunităţi de investiţii, ai ceva pentru mine?”, explică Ilias Papageorgiadis interesul străinilor pentru piaţa românească.

More Real Estate Services a acordat consultanţă specializată pentru tranzacţii imobiliare în valoare totală de peste 400 de milioane de euro de la înfiinţarea companiei, în urmă cu cinci ani. Mai mult de o treime din aceste tranzacţii au fost efectuate în afara Bucureştiului, în 15 oraşe din ţară. În 2008, compania a oferit consultanţă pentru operaţiuni imobiliare de aproximativ 150 de milioane de euro. De la înfiinţarea sa, compania a consiliat şi continuă să colaboreze cu numeroşi clienţi precum Secure Fund, Panhol Development, Starbucks, Deichmann, Sprider şi EYE C, Piraeus Bank, companiile de construcţii Edrasis şi Arcon şi firme din alte domenii.

Nicu Stan
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi trimit chiriasii de lux in cartier
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele cu doua camere s-au scumpit
• ( 22/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 21/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestiul umileste din nou Berlinul la preturile apartamentelor
• ( 20/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 17/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 15/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 15/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Constructia unei locuinte, imposibila prin Prima Casa
• ( 14/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 14/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile pentru spatiile comerciale scad si in 2010
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Mobilierul de gradina, intre tendinte si posibilitati
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 08/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 07/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 01/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile la vile s-au injumatatit, au reaparut rechinii imobiliari
• ( 01/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitorii incep sa-si imprumute clientii ca sa-si vanda casele
• ( 30/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 30/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi, mai profitabile decat cele vechi
• ( 29/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 29/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza ieftineste casa in regie proprie
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanul mediu se califica la prima casa de doua camere doar cu familia
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Amenda de 500 de lei daca nu-ti asiguri casa
• ( 25/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Tranzactiile imobiliare dau inapoi cu trei ani
• ( 23/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Francezii finanteaza locuinte pentru tineri
• ( 23/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Moldova: A crescut numarul tranzactiilor imobiliare
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima Casa cuprinde si locuintele inca neconsntruite
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 18/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Primul outlet de case din Romania
Pagina 9 / 43
<<<12345678910>>>